Costurile sunt un concept al teoriei economice

În toate mijloacele implicate în producție, (atuncise află în obiecte și în mijloacele sale), precum și în forța de muncă, se investește capitalul industrial avansat, forma a cărei mișcare este costul producției. Acesta este costul resurselor economice pe care antreprenorul irosesc pentru a-și produce produsele.

Acest concept în teoria economică se bazeazăpe ideea că resursele sunt limitate și trebuie să căutăm modalități alternative de utilizare a acestora. Faptul că alegerea unei anumite metode, care va produce bunurile, cauzează pierderea beneficiilor care pot fi obținute folosind metode adecvate de resurse, adecvate cel mai bun din toate posibile.

În acest sens, costurile sunt împărțite în două grupe: sunt externe (explicite) și interne (ascunse).

Cheltuielile externe (costurile directe) sunt cele care mergprivind plata resurselor economice - achiziționarea de materii prime, echipamente, servicii de transport, servicii de muncă. Furnizorii nu sunt proprietarii firmei.

Costurile interne (indirecte) sunt acelea caredu-te la utilizarea resurselor proprii, neplătite. Acestea includ veniturile pe care antreprenorul le-a primit sub cea mai avantajoasă utilizare alternativă a propriilor resurse. Costurile interne - aceasta este și plata minimă necesară pentru ca un întreprinzător să continue să lucreze într-o anumită zonă de afaceri.

Distincția dintre costurile directe și cele indirecte reflectă două abordări pentru înțelegerea naturii costurilor firmei.

1. Abordarea contabilă. Acesta prevede transferul costurilor directe. Ele sunt plătite imediat după primirea facturii sau a facturii. Costurile contabile sunt afișate în bilanțul firmei.

2. Abordarea economică. El creditează costurile de producție atât cu costuri directe, cât și cu costuri indirecte, asociate cu capacitatea de a utiliza resursele optime. Din contabilitate, costurile economice se disting prin mărimea valorii resurselor personale.

Costul oportunităților pierdute (alternativă) este valoarea care, comparativ cu gradul de risc, are cea mai mare plată pentru oportunitatea de producție aleasă sau pentru comportamentul companiei.

Aceasta înseamnă că costurile economice sunt cele care,care trebuie făcută de antreprenor pentru a atrage resursele îndreptate spre utilizarea alternativă. Acestea reflectă prețurile resurselor la cea mai bună opțiune posibilă pentru utilizarea lor.

În funcție de perioada de timp în care este posibilă schimbarea resurselor economice pe care firma le atașează pentru a produce un anumit tip de produs, ele disting:

- costurile firmei pe termen lung (adică într-o perioadă de timp suficientă pentru a schimba toate resursele care vor fi atrase);

- costurile firmei pe termen scurt (adică într-un interval de timp în care cel puțin un tip de resurse nu se schimbă).

Costurile ultimului tip sunt în continuare împărțite în valori constante, generale, medii, variabile și limitate.

Costurile permanente (sau condițional-permanente) apar indiferent de schimbarea volumelor de producție. Acesta este costul chiriei, pentru întreținerea personalului administrativ.

Costurile variabile sunt direct legate de modificările volumelor de producție. Acesta este costul energiei electrice, materiilor prime, remunerării forței de muncă pentru angajați.

Costurile totale sau totale reprezintă costurile firmei pentru achiziționarea și utilizarea tuturor factorilor de producție. Ele constau dintr-o sumă de costuri fixe și variabile.

Costurile medii sunt prezentate sub forma unui cost mediu pe unitate de producție.

Limitele sunt o creștere a costurilor necesare pentru a produce o unitate suplimentară de producție.

În unele cazuri, se poate întâmpla ca firmele să suporte costuri ireversibile. Ele nu pot fi completate și arată:

- despre oportunitățile pierdute care sunt asociate cu decizii eronate de gestionare;

- despre costurile care sunt cheltuite o dată pentru totdeauna și nu sunt completate chiar dacă firma încetează să mai existe (de exemplu, costurile de publicitate).